IONICA MOROSANU – Regele soselelor

„Orele la barieră,
Nopțile la frontieră,
( Vai mamă, vai mamă, vai mamă mamă mamă )
De cât s-o iau pe centură,
Mai bine pe arătură,
( Vai mamă, vai mamă, vai mamă mamă mamă )
Trec pe Valea Oltului,
Cu viteza gândului, măi,
( Vai mamă, vai mamă, vai mamă mamă mamă )
Dar pe cine păcălesc,
Fac cinci metri mă opresc, măi”

IONICA MOROSANU – Regele soselelor

„Regele Șoselelor” a fost creată special pentru acei oameni cărora le e drag să conducă autoturisme, pentru cei care își petrec majoritatea orelor în spatele unui volan și care își câștigă existența transportând lucruri sau oameni, cu alte cuvinte, a fost scrisă pentru șoferii din întreaga lume.
Piesa este compusă și orchestrată de către aceiași compozitori, Ovidiu Junghiatu și Andy Robert, de altfel, cei care au scris atât „e Nebunie” cât și „Italiano” piese lansate de către casa de discuri Sprint Media Group care au fost și sunt un real succes.
„Am decis să lansăm această piesă acum, deoarece trăim vremuri grele, vremuri în care fermierii agricultori din toate colțurile lumii fac proteste în toată lumea pentru a-și cere drepturile, iar noi prin această piesă ne dorim să știe că suntem alături de ei, sperăm din suflet să li se dea ceea ce e al lor și să le aducă un strop de bucurie, a declarat artistul” …

CREDITE

Muzica: Ovidiu Junghiatu (Park Place), Andy Robert (Any1)
Text: Ovidiu Junghiatu (Park Place) Mix/Master: Andy Robert (Any1)
(C) & (P) MusicLover

DOWNLOAD

VIDEO

ARTWORK

Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

CONTACT