Reguli și
informații generale
Cine suntem?
S.C. MUSICLOVER LIVE EXPERIENCE SRL
CUl: RO 37574843
J2017002234230
PROGRAMUL FESTIVALULUI
MUSICLOVER FESTIVAL SE VA DESFASURA IN PERIOADA 14-16 AUGUST, RAMNICU VALCEA, PLATOUL FETENI
• PROGRAMUL FESTIVALULUI
• 14 August 18:00-04:00
• 15 August 18:00 – 04:00
• 16 August 18:00 – 04:00
ACCES
• Accesul în zona dedicată Festivalului – Platoul Feteni, Râmnicu- Vâlcea – începând cu data 14 august 2026.
• Festivalierii, participanții la Festival, pot ieși din zona de Festival de câte ori doresc.
• Programul festivalului – orele de desfașurare a reprezentațiilor artistice dar și orele de începere a evenimentelor în cadrul Festivalului se pot modifica unilateral de către Organizator.
• Orele de începere a evenimentelor din cadrul Festivalului, precum și ordinea reprezentațiilor artiștilor pot fi modificate unilateral de către Organizator, fără ca această modificare să fie susceptibilă de a cauza orice fel de prejudiciu oricărui Participant.
Control access zona Festival – absolut toți participanții sunt supuși controlului corporal la intrarea în Festival, în vederea asigurării condițiilor de siguranță necesare desfășurării evenimentului. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului în Festival pentru orice participant.
•
OBIECTELE CE POT FI ADUSE PE TERITORIUL FESTIVALULUI
• ● Obiectele ce pot fi aduse pe teritoriul festivalului
• ● Aparate foto si video compacte
● Medicamente cu prescripție medicală
● Cărucioare de copii
● Ghiozdan sau Rucsac (de mărimea unui A4)
● Balsam de buze
● Țigări și brichete
● Dopuri de urechi
● Picături de ochi
● Borsete
● GoPros
● Gumă de mestecat
● Gel antibacterian pentru mâini și șervețele umede
● Pălării
● Telefone mobile și încărcătoare
● Genți și poșete
● Pături și prosoape mici
● Creme pentru protecție solară
● Ochelari
•
• OBIECTELE CE NU POT FI ADUSE PE TERITORIUL FESTIVALULUI
• ● Droguri și / sau substanțe narcotice
● Spray cu aerosoli
● Goarne sau vuvuzele
● Echipamente de înregistrare audio-video profesionale
● Mâncare și băutură
● Cuțite sau obiecte tăioase, bricege
● ARME (INDIFERENT DACĂ SUNT SAU NU LEGAL DEȚINUTE), EXPLOZIBIL, muniție, cutite sau obiecte contondente
● Orice obiect care conține sau este fabricat din sticlă
● Alcool
● Animale
● Scaune și lăzi frigorifice
● Trotinete, Biciclete, Skate-uri, Segways, Hoverboards
● Umbrele
● Instrumente muzicale de orice fel
● Stickere, spray graffiti etc.
● Materiale Publicitare
● Mobilier de orice fel
● Sisteme audio, boxe sau amplificatoare de orice fel
● Drone sau jucării controlate prin telecomandă
● Lanțuri
● Artificii și articole pirotehnice
● Steaguri
● Lampioane sau zmee
● Lasere
● Spray paralizant
● Selfie Sticks sau trepiede
● Markere
● Corturi și saci de dormit
● Arme de jucarie, pistoale cu apă sau prăștii
● Parfumuri
● Spray țânțari cu aerosoli
DISPOZITII GENERALE
• 1.Prezentul Regulament se aplică în vederea organizării și desfășurării evenimentului MusicLover Festival (denumit în continuare Festival), organizat de S.C. MUSICLOVER LIVE EXPERIENCE S.R.L.
(în continuare denumit Organizator), în zona marcată pe Platoul Fețeni din Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea (în continuare denumită Locație).
2. Regulamentul conține prevederile pe care fiecare participant la eveniment trebuie să le respecte, precum și obligațiile acestuia în relația cu Organizatorul și cu ceilalți participanți la Festival.
3. Prezentul Regulament este o Înțelegere între Organizator și Participant.
4. Regulamentul poate fi găsit pe pagina REGULAMENT și va fi afișat și la intrarea in Festival.
• Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând acest Regulament, fără o înștiințare în prealabil a Participantului, și orice modificare va avea loc, va fi afișată pe site-ul oficial: welovemusicfestival.ro, fiind aplicabil imediat după momentul afișării.
• IMPORTANT!
• Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, având în vedere că au încetat toate restricțiile, în acest moment nu sunt restricții de natură sanitară în ceea ce privește accesul în spațiul de desfășurare a Festivalului.
• În situația în care, înainte de începerea evenimentului sau pe parcursul desfășurării lui se vor stabili alte reguli în ceea ce privește desfășurarea acestuia și/sau reguli sanitare de acces în spațiul de desfășurare a evenimentului, Organizatorul va actualiza prezentul Regulament și va anunța pe toate paginile de socializare. Toate aceste măsuri suplimentare vor fi anunțate în timp util atât pe site-ul oficial al Festivalului cât și pe paginile de socializare.
• Avertisment privind conținutul: Participanții sunt informați că, pe parcursul festivalului, anumite momente artistice, spectacole sau prestații pot include limbaj licențios, expresii explicite, vulgare ori conținut cu caracter provocator, specifice libertății de exprimare artistică a artiștilor. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru limbajul, opiniile, declarațiile, gesturile sau conținutul artistic exprimat în mod direct și spontan de către artiști în cadrul prestațiilor acestora, în limitele permise de lege. Prin participarea la eveniment, publicul declară că a luat cunoștință de natura posibilă a acestui conținut.
• Accesul în Locație poate fi restricționat sau limitat temporar, din cauza măsurilor/restricțiilor impuse la nivel local și/sau național cu privire la numărul maxim de persoane permis în Locație, fără ca aceste restricționări/limitări să fie susceptibile de a cauza orice fel de prejudiciu oricărui Participant.
• Organizatorii nu își asumă obligația de a anunța pe alte canale, respectiv telefon sau e-mail vreo modificare a prezentului Regulament și/sau datele și condițiile de desfășurare a Festivalului.
• În cazul unor situații deosebite, dar fără a se limita la epidemii, pandemii, sau alte situații care amenință starea de sănătate a participanților care exced parametrii normali de sănătate și dacă se impun anumite reguli, Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza accesul anumitor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de normele în vigoare la momentul respectiv.
• Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament ori de câte ori normele legale privind cazuri extreme de forță majoră sau caz fortuit o vor impune.
• ACCESUL IN FESTIVAL
• Accesul în Festival se face începând cu data de 14 August 2026, ora 5 PM (17.00).
• Toți participanții sunt verificați la intrare cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului, în scopul asigurării siguranței lor și a celorlalți participanți, precum și pentru buna desfășurare a Festivalului. În cazul în care un participant refuză verificarea, Organizatorul își rezervă dreptul de a nu permite acestuia accesul în Festival, răspunderea revenindu-i participantului.
• FAN ZONE – Experiența Premium MUSICLOVER FESTIVAL
• Capacitatea FAN ZONE este LIMITATĂ, într-un spațiu special amenajat pentru o experiență superioară de festival. Accesul este pentru cei care au achiziționat bilet. Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de acces gratuit la eveniment, cu condiția să fie însoțiți de un adult.
• Beneficiile FAN ZONE includ:
• acces în zona premium din fața scenei;
• vizibilitate completă asupra spectacolelor;
• spațiu aerisit, fără aglomerație și fără îmbulzeală;
• acces la food trucks premium;
• acces gratuit în limita locurilor disponibile în Parcarea 1;
• acces la toate activările și facilitățile festivalului;
• acces inclus și în Zona 2.
• ZONA 2 – Acces liber pentru public
• În spiritul conceptului hibrid care definește MUSICLOVER FESTIVAL, organizatorii oferă și o Zonă 2 cu acces gratuit, dedicată publicului larg.
• Participanții din această zonă vor beneficia de:
• acces liber în perimetrul festivalului;
• acces la activări și zone de entertainment;
• acces la oferta de food & beverage disponibilă în zonă.
• Zona 2 are însă:
• vizibilitate redusă către scenă;
1. Accesul cu animale este interzis.
2. Intrarea/ieșirea din Festival se face doar prin zonele special amenajate.
3. Toți participanții la eveniment vor avea asupra lor un act de identitate valid, în scopul verificării daca este cazul.
4. Dacă în urma verificărilor efectuate la intrare sau pe teritoriul Festivalului vor fi identificate obiecte care nu respectă prevederile Regulamentului, acestea vor fi confiscate și nu vor fi returnate ulterior. Participanții au dreptul să se întoarcă de la control și să își lase obiectele respective într-un spațiu din afara Festivalului (ex: mașină, spațiul de cazare externă etc.) sau să le arunce la tomberoanele special amenajate pentru astfel de obiecte. Excepție fac obiectele legale sau definite ilegal.
5. În cazul în care asupra persoanei se vor găsi obiecte ilegale (ex. droguri, substanțe narcotice) sau deținute ilegal (ex. arma de foc deținută fără permis), vor fi sesizate organele competente și se vor dispune măsurile necesare. Accesul în Festival este interzis pentru orice persoană care are asupra sa arme, chiar dacă acestea sunt deținute legal. Identificarea acestora în teritoriului Festivalului implică evacuarea imediată a persoanei respective.
• 1. Pentru a preîntâmpina situații nedorite, accesul cu medicamente în perimetrul Festivalului este limitat, după cum urmează:
a) Dacă urmează un tratament medical, medicamentele vor trebui însoțite de un document medical care să ateste diagnosticul și imposibilitatea întreruperii tratamentului. Acesta va fi prezentat la punctele de acces în format fizic sau electronic.
b) În ceea ce privește medicamentele non-prescrise (analgezice, antiinflamatoare s.a.) accesul este permis cu maxim 3 tablete/capsule de persoanã.
2. In Festival este amenajat 1 punct de prim-ajutor. Personalul medical si voluntarii vor răspunde prompt la urgențele medicale apărute pe toată perioada Festivalului.
• DESFĂȘURAREA EVENIMENTULUI
1. În momentul intrării în Festival, participantul ia la cunoștință acest Regulament, afișat în loc vizibil și și-l asumă în totalitate.
2. Participanții nu pot introduce în Festival produse aflate pe lista de bunuri interzise, iar nerespectarea acestei obligații poate duce la interzicerea accesului în Festival.
3. Participarea la Festival se face pe proprie răspundere, participanții declarând că sunt apți din punct de vedere fizic și psihic. Astfel, persoanele cu afecțiuni psihice sau fizice, pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale sonore, vizuale și audio, reprezintă un risc, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile ce le-ar putea suferi sau le-ar putea produce prin participarea la eveniment.
! Organizatorul atrage atenția participanților că spectacolele pot include și puternice efecte de lumină, care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice. Organizatorul informează participanții despre posibilitatea ca, în cursul desfășurării evenimentului să fie organizate focuri de artificii, iar pentru riscurile de vătămare sau de prejudicii materiale, nu își asumă răspunderea, aceasta revenind persoanelor care dețin sau operează aparatura.
4. Pentru zonele de joacă, distracție și sport, instalațiile tip balansoar, trambuline, lanțuri și alte asemenea zone cu risc de accidentare din Locație, participanții se vor asigura că dețin condiția fizică și psihică necesară pentru a le folosi.
5. Este interzisă intrarea cu mașina în zona Festivalului fără un card pass eliberat de către Organizator.
6. Organizatorul va anunța în prealabil orele concertelor din cadrul Festivalului, orarul putând suferi modificări din motive independente sau din voința Organizatorului, fără să fie obligatorie notificarea participanților și fără ca aceștia să poată solicita repararea unui eventual prejudiciu astfel suferit.
7. Organizatorul pune în vedere participanților faptul că, în condiții de vreme extremă, ploi torențiale, grindină, tunete, fulgere etc. există posibilitatea ca ieșirile din Festival să fie aglomerate, motiv pentru care, aceștia trebuie să își păstreze calmul și să urmeze indicațiile echipelor de acces și securitate. De asemenea, în această situație, există riscul ca mijloacele de transport în comun (autobuzele) să fie foarte aglomerate sau să nu fie suficiente pentru numărul total de pasageri. Vremea extremă poate determina ca mașinile din parcare să fie greu accesibile, iar părăsirea parcărilor Festivalului să sufere întârzieri. În toate aceste situații, participanții trebuie să urmărească și să respecte comunicările și instrucțiunile Organizatorului sau ale reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență
• REGULI DE CONDUITĂ ÎN CADRUL FESTIVALULUI
• 1. Toți participanții trebuie să respecte regulile sociale, legile și reglementările enumerate în acest Regulament. Participanților nu le este permis să desfășoare activități care ar putea să pună în pericol sau să afecteze în orice mod siguranța sau drepturile celorlalți participanți. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale sau fizice) cauzate prin nerespectarea Regulamentului și va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia.
2. Traficul sau consumul de droguri este ilegal, strict interzis și va fi pedepsit conform legilor în vigoare. În cazul în care o persoană va fi descoperită cu substanțe ilegale asupra sa, va fi scoasă în afara Festivalului imediat.
3. Participanții sunt obligați ca în incinta Locației, să respecte și să nu distrugă mediul înconjurător și domeniul Platoului Feteni, incluzând construcțiile de orice fel și spațiile verzi aferente.
4. Pe perioada Festivalului, Organizatorul, partenerii Organizatorului și presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia evenimentul. Participanții au luat la cunoștință că există posibilitatea de a apărea în astfel de materiale foto/video, fără a putea emite pretenții asupra drepturilor cu privire la respectivele materiale. Organizatorul are dreptul de a folosi aceste materiale, de a le publica online sau offline, pe diverse canale, și de a le utiliza în campanii de promovare și prezentare a Festivalului, fără a recompensa în vreun fel Participantul.
5. Participanții au dreptul să filmeze și să fotografieze zonele în care au acces, însă pot folosi aceste materiale exclusiv în scop personal. Participanților le este permis să facă publice pozele și filmările din cadrul Festivalului, doar în măsura în care acestea nu afectează dreptul la imagine al celorlalți participanți sau drepturile Organizatorului și nu sunt realizate în scop comercial. De asemenea, participanții vor avea în vedere că, pentru anumite activități/spectacole/concerte, Organizatorul poate restricționa sau interzice filmarea și/sau fotografierea, la solicitarea managerilor artiștilor, caz în care va anunța aceste situații prin mijloace proprii de comunicare (website, social media, aplicație, mesaje, prin intermediul coordonatorilor de eveniment din interiorul evenimentului etc). În caz de nerespectare a acestei obligații, Organizatorul va solicita Participantului să înceteze activitatea nepermisă, să șteargă postările publice, sub sancțiunea suportării integrale a prejudiciilor astfel produse.
• ! Este strict interzisă ridicarea de drone deasupra Festivalului sau montarea de echipamente profesionale de filmat.
• 1. Participanții iau la cunoștință că în incinta Festivalului este interzisă orice activitate comercială sau de publicitate, precum și promovarea unor produse, servicii, activități, idei, mișcări culturale sau politice, fără acordul scris al Organizatorului, indiferent de mijloace, fie că sunt activități online sau offline în cadrul Festivalului.
2. Minorilor le este interzisă servirea și consumul de băuturi alcoolice.
3. Este interzisă utilizarea focului prin orice mijloace (amenajare de focuri de încălzire, de atmosferă sau orice alte metode de foc deschis, artificii) și a materialelor inflamabile, pe întreg perimetrul Festivalului sau în apropierea acestuia.
• OBIECTE PIERDUTE
• 1. Obiectele pierdute trebuie aduse de către persoanele care le-au găsit, la zona de Lost & Found (care va fi marcată pe harta Festivaluluí). Proprietarii le pot recupera urmând o procedură a Organizatorului care constă în identificarea persoanei și a obiectului pierdut. Organizatorul va păstra obiectele recuperate pentru o perioadă de cel mult 10 zile de la momentul predării către zona de Lost & Found și va încerca returnarea lor către proprietari.
2. În ipoteza în care nu se vor identifica proprietarii bunurilor pierdute și/sau aceștia nu se prezintà pentru ridicarea lor, acestea vor fi predate autorităților.
3. În cazul produselor perisabile sau care se deteriorează rapid, termenul de 10 zile va putea fi redus de către Organizator, fără o notificare prealabilã.
• SECURITATE. PRIM AJUTOR
• 1. În interiorul Locației, Organizatorul asigură securitatea și paza printr-un partener calificat și acreditat să presteze aceste servicii. În timpul Festivalului, participanții sunt obligați să respecte agenții de securitate, să colaboreze cu aceștia și să le respecte instrucțiunile în caz de urgență.
2. În caz de incidente, de violență sau de punere în pericol a integrității corporale a altor persoane, personalul care asigură securitatea va putea decide evacuarea persoanelor implicate din incinta în care se desfășoară Festivalul.
3. Pe teritoriul Festivalului există zone de prim ajutor semnalizate și indicate pe hartă, în care vor activa persoane calificate.
• PLATA PENTRU SERVICII ȘI PRODUSE ÎN CADRUL FESTIVALULUI
1. Plata pentru achiziționarea serviciilor si produselor pe teritoriul Festivalului se va efectua exclusiv cu Cardul festivalului. Acesta poate fi încărcat la punctele de Top Up cu suma dorită, în funcție de preferințele dumneavoastră. NU SE ACCEPTĂ PLĂȚI CASH!
2. Politica de refund: Rambursările pot fi solicitate exclusiv pe durata celor 3 zile de festival. După încheierea festivalului, solicitările de refund nu vor mai fi acceptate. În cazul în care participantul nu solicită refund în perioada menționată, acesta își asumă responsabilitatea pentru nerambursarea sumelor aferente.
• OBLIGAȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI
• Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, înlocui sau anula prestația artiștilor, atunci când intervin motive justificate în opinia Organizatorului (exemple: vreme nefavorabilă, anulări sau întârzieri din partea artiștilor, din motive de siguranță generală, etc. )
• Datele de desfășurare a Festivalului pot fi modificate unilateral de către Organizator sau Festivalul poate fi anulat în caz de forță majoră sau caz fortuit. Datele Festivalului nu vor fi schimbate în cazul unor condiții meteorologice minore (ploi, zile înnorate etc.). Sunt asimilate cazurilor de forță majoră, intervenția unor măsuri administrative, recomandări oficiale sau/și intrarea în vigoare a unor norme legale, provenind de la autoritățile naționale sau locale care fac imposibilă sau excesiv de oneroasă desfășurarea Festivalului în condițiile avute în vedere de către Organizator.
În caz de război, revoltă, atac terorist, demonstrații, embargo economic, accident, incendiu, dezastru natural, cutremur, inundație, scurtcircuit major, epidemie, revoluție oficială sau alte cazuri ce nu pot fi prevăzute sau nu pot fi controlate de Organizator sau de Participant, niciuna dintre părți nu este obligată să respecte obligațiile din prezentul Regulament.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica programul muzical, atât cu privire la zilele, orele cât și la artiștii participanți (line up), atunci când intervin motive justificate în opinia Organizatorului (ex: vreme nefavorabilă, anulări sau întârzieri din partea artiștilor, motive de siguranță etc.).
• Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru stricăciuni petrecute în perimetrul Festivalului, stricăciuni care nu au fost consecința unei organizări defectuoase sau a neglijenței acestuia sau care au fost cauzate de evenimente meteorologice severe.
Organizatorul nu este responsabil pentru acțiuni ce se petrec în afara Locației.
Participanții vor fi ținuți răspunzători pentru toate prejudiciile provocate Organizatorului, colaboratorilor acestuia sau terților, prin nerespectarea dispozițiilor legale sau a prevederilor prezentului Regulament.
Organizatorul are dreptul, cu efect imediat, de a interzice accesul unui participant în incinta Festivalului total sau parțial, sau de a invita participantul să părăsească incinta Festivalului, în cazul încălcării Regulamentului prezent sau a unei legi în vigoare din România.
• DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALA
• 1. Organizatorul deține toate drepturile de proprietate intelectuală asupra numelor comerciale, siglei, adreselor de e-mail, nume de domenii sau URL, semnelor utilizate în corespondențe, baza de date, elemente grafice, e-mail, cărți de vizită și alte materiale, semnelor logo-urilor, precum și asupra materialelor, textelor și a tuturor informațiilor, indiferent dacă acestea sunt înregistrate sau nu de pe spațiul Festivalului MusicLover Festival, site musiclover.ro sau alte canale/platforme online în legătură cu evenimentul. Acestea nu vor putea fi utilizate, transferate, cesionate, modificate sau distribuite fără acordul expres, exprimat în scris al Organizatorului.
2. De asemenea, Organizatorul deține dreptul de proprietate intelectuală asupra tuturor operelor realizate de către colaboratorii și/sau angajații acestuia în cadrul Festivalului, cum ar fi fotografii, filmări, texte, elemente grafice etc.
Prezenta variantă a Regulamentului este cea mai nouă versiune și este actualizată azi : 31.08.2026
• Toate drepturile rezervate.