Radu Vastag – Cu Capu’n Jos

Radu Vaștag lansează super piesa “Cu Capu'n Jos”, despre responsabilități, obligații și dulcea libertate

Radu Vaștag lansează super piesa “Cu Capu’n Jos”, despre responsabilități, obligații și dulcea libertate

“Piesa “Cu Capu’n Jos”vine cu un suflu nou și o altă stare. După “Rană pe suflet” și “Operă de artă”, a venit momentul unei piese cu un vibe vesel și antrenant.
“Cu capu’n jos” vorbește despre relația incertă a oamenilor nehotărâți. Ba vrem relație, ba vrem libertate, dar mai puțin responsabilități și obligații. Cred că foarte multe cupluri se regăsesc în situația aceasta”, spune Radu Vaștag.

“Mă zăpăcești, mă-ntorci pe dos,
Te uiți la mine, cu capu-n jos,
Prea multe filme, dar ce folos,
Vrei să jucăm periculos!”, sună refrenul piesei lui Radu Vaștag, “Cu Capu’n Jos”, o realitate până la urmă de care se “lovesc” uneori îndrăgostiții nehotărâți care nu își doresc prea multe obligații.

Radu Vastag – Cu capu’n jos . Versuri

N-ai nicio-ntrebare,
N-am niciun răspuns,
Tu nu faci nimic
Eu țin ochi-n pământ,
Numeri firele de praf,
Aduni stele-n gând
Parcă cele de pe cer
N-ar mai fi de-ajuns.
Nu mai vreau motive
Să ma potolesc,
Vreau să musc din viață
Și din ras să nu m-opresc,
Ca n-are rost
De aici de unde sunt
Parcă văd totul pe dos.

Am o mie de gânduri
Rătăcite-n eter
Și iubirea ta mă ține
Agățat de cer.
Trece timpul
Și tu n-ai nicio-ntrebare.

Mă zăpăcești, mă-ntorci pe dos,
Te uiți la mine, cu capu-n jos,
Prea multe filme, dar ce folos,
Vrei să jucăm periculos!

N-ai nici-o-ntrebare,
N-am niciun răspuns,
Ochii tai ca marea,
Mă privesc de sus,
Soarele din părul tau
Stie ce-am de spus,
Știe și ca nici stelele
Nu-ți mai sunt de-ajuns!
Tu n-ai nicio vină,
Esti greșeala mea!
Știi ca te iubesc și ca mereu va fi așa.
Nu-mi pare rău pentru nicio secundă
În care mint că-mi pare rău.

CREDITE

Radu Vastag – Cu Capu’n Jos
Muzica si Text: Andi Banica, Radu Vastag,Marius Dobre
(C) & (P) MusicLover

DOWNLOAD

Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.