Vanessa – Ochii Tai

Vanessa lansează „Ochii tăi”, o poveste scrisă din iubire

„Instinctul feminin nu ne înșeală niciodată!

A cântat despre “Iubire, iubire”, alături de Culiță Sterp, lansând acum mai bine de o luna de zile o frumoasă piesă de dragoste. Azi, Vanessa, s-a simțit din nou inspirată și împreună cu Balkanik Party și MusicLover aduce în atenția fanilor o nouă super piesă, “Ochii tăi.

Aceasta este inspirată din trăirile artistei așa că este cântată din suflet și are un mesaj puternic. Atunci când e vorba despre sentimente și răni care au rămas “întipărite” adânc în suflet, piesa este mai profundă și transmite exact esența, ajungând acolo unde trebuie.

“Mi-a trebuit ceva curaj să fac piesa asta, să o scriu și să o cânt. Este o poveste trăită de mine, în care, cu siguranță, se regăsesc foarte multe persoane. Nu mi-e rușine de ce am trăit, ba chiar a fost o perioadă foarte intensă din viață mea în care am învățat foarte multe. Am suferit dar am învățat din orice a fost mai puțin bun și a fost o lecție de viață pentru mine.

Piesa “Ochii tăi” este despre sentimente rănite și atunci când încă ții la persoana care te-a rănit înseamnă că a fost vorba despre iubire adevărată dacă după mult rău făcut tu încă mai ții la acea persoană. Asta înseamnă iubire adevărată, pură, fără orgoliu. Nu sunt orgolioasă, respect toți oamenii care au venit în viața mea, chiar dacă mi-au făcut rău sau chiar dacă mi-au făcut bine pentru că fiecare dintre ei au pus câte o cărămidă la maturizarea mea”, a povestit Vanessa, care și ea, la rândul ei, a suferit din dragoste și s-a lăsat inspirată, în versuri, de povestea ei.

“Piesa “Ochii tăi” este despre o persoană care a făcut parte din viața mea. După această experiență mi-am descoperit și latura sensibilă, m-a făcut să scriu. A curs totul pe foaie din suflet, a fost o piesă scrisă în câteva minute. Este un mesaj pentru femei, este despre instinct, iar femeilor vreau să le transmit prin această piesă că atunci când simțim ceva, trebuie să ne bazăm și pe instinct pentru că am fost înzestrate cu acest dar. Instinctul feminin nu ne înșeală niciodată iar atunci când simțim, simțim bine! Sper ca piesă “Ochii tăi” să ajungă la voi așa cum îmi doresc eu să ajungă și să o simțiți așa cum trebuie”, a mai adăugat Vanessa.

CREDITE

Vanessa – Ochii Tai,
Muzica: Vanessa
Text: Vanessa
Instrumental: Alex Leceanu
Produs in studiourile MUSICLOVER
(C) & (P) MusicLover

DOWNLOAD

Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

CONTACT